RSS
 

Archive for the ‘Păsări’ Category

Fascinația zborului

19 Oct

La începutul anului am fost la Istanbul și am avut ocazia să merg cu un vaporaș pe strâmtoarea Bosfor până pe malul asiatic (știați că este singurul oraș din lume care se află pe două continente?). Am surprins câțiva pescăruși și pe lângă pozele propriu zise vreau să spun și un cuvânt despre pozarea păsărilor în zbor, din ce am putut învăța până acum.

Ziua, din păcate, a fost tare mohorâtă și înnorată. Asta a șters culorile mult.

DSC_0276

Cu ce obiectiv să tragem? Păi principalul factor, după părerea mea, este focala. Cu cât apropie mai mult cu atât mai bine. Păsările nu vor veni prea aproape așa că trebuie să ne ”apropiem” noi cât putem, optic. Aici am tras cu un Tamron 70-300-le dar și cu 17-50-ul. Un alt factor care contează la obiectiv este calitatea lui. Ideal ar fi să fie cat mai clar (”sharp”) la focale mari, pe care le vom folosi. Doar 17-50-ul are stabilizare de imagine. Aceasta este tare binevenită pentru că vom trage din mână și ne vom mișca repede. Sigur, profesioniștii adevărați vor trage cu 500-uri, de pe trepied, prefocalizat și cu telecomandă sau declanșatoare automate. Eu, cel puțin, nu sunt la acel nivel… și nici nu mă văd prea curând.

DSC_0253

A doua chestiune critică este viteza de reacție si focalizarea. O posibilitate ar fi prefocalizarea. Adică să treci in modul de focalizare manual și sa focalizezi dinainte cam unde te astepți să fie pasărea și să declanșezi direct atunci când apare acolo. Combinat cu o diafragmă mai mare ce mărește profunzimea de câmp ar fi o soluție. Dar sincer e greu și dacă nu faci asta în mod frecvent și mult, nu cred că merită.

Read the rest of this entry »

 
 
 
WP Like Button Plugin by Free WordPress Templates